photo credit: christian.greller
Într-un studiu – Tight (1996:68) – se spune că educaţia non-formală se bazează pe „conştientizarea importanţei educaţiei, învăţării şi instruirii ce are loc în afara instituţiilor educaţionale recunoscute.” O expresie înrudită îndeaproape cu „educaţia non-formală” este „învăţarea pe tot parcursul vieţii” (în engleză „life-long learning”). Elemente comune celor două tipuri de învăţare sunt caracterul continuu şi dinamicitatea procesului educaţional, care fundamentează în acelaşi timp orice definiţie a educaţiei non-formale.
Discuţiile despre punctele slabe ale sistemului de învăţământ formal (învăţământul instituţionalizat, ce asigură educaţia de la alfabetizare până la sudiile post-universitare) cum sunt curicula învechită, studenţi slab pregătiţi şi dezinteresaţi de studiu, mentalităţi greşite, etc., se află de fapt la suprafaţa problemei de fond: Schimbările socio-economice au depăşit întotdeauna puterea de adaptare a sistemelor de învăţământ la noile valori de pe piaţa muncii şi, prin urmare, la noile nevoi de pregătire ale tinerilor. Cum un sistem de învăţământ nu se poate schimba de pe o zi pe alta, dată fiind natura statică şi cumulativă a acestuia, moduri alternative de învăţare au început să fie cunoscute sub numele de educaţie non-formală în jurul anilor 1950. Acestea reprezintă activităţi educaţionale organizate, în afara sistemului formal, şi au obiective de învăţare specifice. Educaţia non-formală acoperă o orientare firească a tinerilor de a se implica în activităţi practice, de a se simţi activi în mediul în care trăiesc, de a produce schimbări. Spre deosebire de învăţământul formal, educaţia non-formală permite dezvoltarea abilităţilor naturale ale unei persoane, prin antrenarea acestuia în procesul de dezvoltare a unui proiect în orice domeniu de activitate.
Diferenţele dintre învăţământul formal şi cel non-formal se bazează pe opoziţii de genul: static/dinamic, generic/specific, de lungă durată/pe termen scurt, imput/output, academic/practic. Este important de reţinut însă că relaţia dintre învăţământul formal şi cel non-formal este aceea de complementaritate, pentru că experienţa dobândită într-o activitate pratică nu se poate aşeza decât pe o bază teoretică acumulată pe parcursul programului de învăţământ formal.
Revenind la cuvintele de început, reţinem că educaţia non-formală are atuul de a permite unui tânăr aflat la început de drum profesional posibilitatea de a-şi pune în acord cunoştinţele cu abilităţile naturale. Acest lucru nu este însă posibil decât prin iniţiative proprii şi prin conştientizarea faptului că educaţia este un proces continuu ce trebuie controlat cu atenţie, onestitate şi curaj!
No related posts.
