[lang_en]Blog entry by Mihail Petcu on a training held by Bruno Medicina for PEEP.

Unfortunately we do not have an English translation at this time. Please come back real soon and don’t forget about our other posts.

[/lang_en]

[lang_ro]
blog entry de Mihail Petcu

Vineri, 31 octombrie 2008, am ajuns, care cum a reuşit, în sala 5 din Casa de Cultură a Studenţilor. Trainingul a fost ţinut de către dl. Bruno Medicina.
A fost, înainte de toate, un training imprevizibil care şi-a găsit începutul în „chestionarea” noastră, a participanţilor, asupra asupra a ceea ce vrem CU ADEVĂRAT să realizăm prin PEEP.
Este bine ştiut faptul că trainerii alunecă adesea în farmecele unor concepte cu sensuri multiple şi aici găsesc eu cauza pentru care la un anumit moment s-a simţit o uşoară abatere în dezbaterea noastră, pentru că, în loc să dezvoltăm ceea ce ar trebui să fie SCOPUL întrunirii noastre, am început să îl supunem (pe scop:) ) unui lung şir de întrebări care ţineau mai degrabă de domeniul etimologiei. Şi totuşi, a fost benefic până la urmă.

Aşadar, am luat parte la o teorie despre definirea sub o formă clară şi concisă a obiectivului pe care îl urmăreşte întregul nostru proiect. Fără să fi urmărit anumite etape şi plină de spontaneitate, dezbaterea a fost atractivă tocmai din cauza faptului că ne-a făcut să reconsiderăm primele gânduri care ne-au adus pe toţi la aceeaşi masă. Cum pe mine m-a făcut să derulez timpul înapoi, întorcându-mă până la primul contact cu bazele conceptuale ale PEEP, educaţia non-formală şi angajabilitatea, cred că şi asupra celorlalţi a avut un efect benefic.

Un pas (o privire) înapoi pentru un mare LEAP înainte!
[/lang_ro]

No related posts.

Tagged with:
 
admin
About The Author

admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>